„The Unexpected Journey of Caring: The Transformation from Loved One to Caregiver” (în traducere aproximativă: Parcursul neașteptat al îngrijirii: Transformarea celui apropiat în îngrijitor), scrisă de către Donna Thomson și Zachary White, înfățișează cu multă empatie și prin apel la propria experiență diferite tipuri de provocări, pe care aparținătorii pot ajunge să le întâmpine, pe parcursul îngrijirii celor bolnavi cronic. 

 

Aparținătorul aflat la început de drum va primi o serie de instrucțiuni și avertizări menite să îl ghideze și protejeze de eventualele efecte adverse ale îngrijirii pe termen lung.

 

În schimb, aparținătorii cu experiență medie și avansată vor primi confirmări și alinare. Pentru ei, cartea va fi neașteptat de oglinditoare. Pe măsură ce vor avansa în lecturarea ei, își vor revedea părți din viață. Își vor aminti cine au fost înainte de a porni pe acest drum, vor revedea sacrificiile pe care au fost nevoiți să le facă în beneficiul celor de care au ales să aibă grijă, își vor analiza raportarea prezentă față de bolnav, propria persoană, îngrijire, familie, loc de muncă ș.a.m.d. și vor putea lua în calcul anumite strategii care să le ușureze sarcinile și să le readucă speranța. 

 

Cartea le poate fi de folos și celor care își doresc să îi înțeleagă mai bine pe cei care au în grijă pe cineva bolnav. 

 

Detalii carte:

Thomson, Donna, and White, Zachary (2019), The Unexpected Journey of Caring: The Transformation from Loved One to Caregiver. Foreword by Judy Woodruff. London: Rowman & Littlefield

 

Disponibilă doar în limba engleză. Poate fi achiziționată în format fizic sau eBook.

 

Din carte:

 

„Această carte explorează ceea ce ni se întâmplă când rămânem, când ne pasă, când ne aplecăm asupra - nu întoarcem spatele - nevoilor celor dragi, dar și cât de mult ne transformă pe noi și relațiile noastre grija pentru celălalt.”  - p.xi   

„Din moment ce îngrijirea este diferită de cum ne-am imaginat-o (nu că vreunul dintre noi și-ar fi imaginat rolul de îngrijitor în avans), dezorientarea noastră poate fi profundă, intensă și singuratică” - p.10

„Ingrijirea nu schimbă doar ceea ce faci, ori felul în care îți petreci timpul; îți schimbă percepția asupra elementelor care oferă însemnătate poveștii tale: relația ta cu viitorul, trecutul și cu prezentul(...). Pe parcursul transformării din apropiați în îngrijitori, îngrijitorii nu au cum să nu se simtă dezorientați și confuzi, deoarece scenariul care părea să aibă odinioară atât de mult sens și să pară atât de natural, pare acum neautentic, inaplicabil, greșit și contraproductiv în raport cu noile provocări” - p.12 

„Mai des decât ne-am dori, visele nu pot tine pasul cu noua noastră persoană” - p.13

„Îmi este rușine să recunosc, dar mă agită când cineva mă întreabă ceva simplu precum «Ce mai faci?» (...). Nu știu cum să răspund la întrebarea cu pricina fără plâng și fără să mă întristez foarte tare” - p.35

„În intimitatea casei, rolul de îngrijire schimbă ceea ce este considerat privat sau public” -p.59

„Îndreptarea constantă a atenției asupra nevoilor celui drag poate conduce la un sentiment de vinovăție în momentul în care începi să te gândești la tine în afara rolului de îngrijitor. Îngrijitorii se pot simți ca și când s-ar dizolva în rolul de îngrijire, pentru că atunci când opțiunea este răsturnată de către nevoie, felul în care te percepi se schimbă” - p.60

„Alți oameni nu vor găsi în experiențele tale ceea ce tu găsești și are sens pentru tine. Nici nu trebuie - încă. Nu au nevoie - încă. Tu ai - acum. Tu trebuie - acum.” - p.73

„Prin actul îngrijirii, noi valori sunt create, care nu numai că îți modelează felul în care îngrijești, dar și ceea ce aștepți din partea rolurilor și relațiilor din afara îngrijirii” - p.78

„In mod evident, începutul și sfârșitul actului de îngrijire nu sunt clare, ceea ce face ca aparținătorii să rămână captivi  într-o stare de perpetuă amânare”  - p.101

„Nu există competiție în a avea grijă de cineva drag” - p.111

„Parcursul îngrijirii nu este niciodată unul static. Schimbări în starea de sănătate a celui drag intervin zilnic.” - p.143

„Schimbarea dintr-un apropiat «normal» într-un îngrijitor ne îndepărtează de toți cei care nu ne înțeleg viața de zi cu zi” - p.177

„aparținătorii au nevoie de o interacțiune umană cu profesioniștii din sfera medicală, în special în momentele de criză și când îngrijirea durează luni sau ani” - p.186

„Într-o relație de îngrijire se află două persoane și ambele sunt vulnerabile” - p.191

 

 

 

 

 

 

09 decembrie 2021
Recomandare carte: "The Unexpected Journey of Caring: The Transformation from Loved One to Caregiver"
The Unexpected Journey of Caring

 

Și tu contezi!